Un tren numit …

Un tren numit …

 

Toți  suntem în el și el e doar Unul.

Are atâtea vagoane la câte ne putem gândi și merge permanent în direcția pe care ne-o imaginăm. S-a pus în mișcare de pe vremea în care numerele umblau încă libere în mânunchiuri infinite de posibilități iar oamenii erau absorbiți de a fi. Ce altceva puteau să facă pe vremea aia?

Fiecare vagon are experiența lui și milioane care doresc să o trăiască. De multe ori mă gândesc dacă există ceva în afară trenului și realizez că până și casieria era într-unul dintre vagoane. Pe cel în care m-am urcat Acum l-am botezat Alegere. Fiecare îi spune după cum îi tună. Am trecut prin unele vagoane fără nume. În altele, pasagerii încă mai votează denumirea. Am văzut și vagoane goale, doar de trecere. Bănuiesc că în ele, trenul se gândește la el însuși.

…Vânzătorul de bilete, un tip fără trăsături vizibile de caracter, m-a întâmpinat cu un zâmbet magic și, cu o sclipire în priviri, mi-a șoptit: ” Bună Alegere, ai ales priveliștea perfectă! Doar aici te poți bucura de așa ceva! Felicitări și bine ai venit!”

 

Ocazional, pe parcursul călătoriei văd oameni trecând prin vagon, fie îl caută pe al lor, fie pe al altora. Sunt animați de un soi de zvâc și se dedică total căutării. Rar am prins în vorbă pe vreunul dintre ei. Sunt permanent pe fugă.

Că tot sunt aici despre ce pot să vorbesc decât despre propriul vagon? Cât timp eu l-am ales rămâne să mă bucur de el. Mâ întreabă Bogdan, un prieten din alt vagon, prin Internet: „Cum pot să fiu autentic și să nu minimizez pe cineva dacă nu sunt de acord cu acțiunile acelei persoane?”

Îl întreb în ce vagon s-a urcat. Îmi spune: „Neîncredere”. Îl întreb și ce i-a spus Vânzătorul de bilete. Îmi zice: „Bună alegere, ai ales priveliștea perfectă! Doar aici te poți bucura de așa ceva! Felicitări și bine ai venit!”

Îl întreb cum e la el în vagon. Imi spune că lumea e permanent în căutarea perfecțiunii. Imediat ce descoperă ceva nou, gândul că ar fi ceva mai potrivit îi îndeamnă pe toți să vrea și mai mult, și mai repede, și mai bine. Fain vagon, i-am spus, e plin cu oameni dedicați și de ambiție.

I-am răspuns într-un final că eu îl văd foarte autentic în tot ce face și că îi văd zbaterea de a face lucrurile din ce în ce mai bine, pentru el și pentru ceilalți. M-a privit cu Neîncredere. E posibil ca Vânzătorul de bilete să fi avut dreptate. Bogdan  se poate bucura doar de priveliștea vagonului pe care l-a ales. Perfectă alegere!

Permanent vorbesc cu oameni și tot timpul doar pentru că am de ales, altfel tac și mă uit pe geam. Când tac, mâ gândesc la experiența celor cu care vorbesc și realizez ceva. Indiferent de unde vin ei, când trec prin vagonul meu, și eu și ei știm că suntem în Alegere. Cum ar putea să fie altfel? Asta e numele vagonului.

Că tot ziceam de Bogdan, mă gândesc care e întrebarea mea, de am o asemenea priveliște?

De câte ori îmi vine asta în minte, mă uit pe bilet și citesc mesajul fondatorului ei: „Un singur conducător, un singur tren, un singur TU, un singur Eu, o infinitate de direcții”.

Oare ce-o fi vrut să zică?

No Comments

Post A Comment