INOVA

Inova

 

Dacă ești un antreprenor din România, știi deja că timpul liber al tău este direct proporțional cu nivelul trainingului, calitatea comunicării și abilitatea angajaților tăi de a găsi soluții viabile în procesele în care sunt implicați.

Programul Inova este conceput în intenția de a da companiilor mici și mijlocii avantul necesar pentru atingerea viziunilor proprii. Acest lucru se realizează prin transformarea canalelor de comunicare între departamentele companiei, cât și prin implicarea decizională a angajaților în procesele cu eficiență mică pe axa timp-rezultate.

Ciclul de viață al unei decizii care străbate repetitiv structura organigramei, afectează negativ toate procesele dintr-o companie, atunci când participarea la decizie este centralizată la un număr restrâns de persoane.
Promisiunea acestui program este că afacerea ta va functțona la un nivel ridicat de performanță atunci când angajații vor primi puterea de a își adresa singuri propriile decizii,propria motivație și mai ales propria performanță.

Relațiile interdepartamentale, relațiile cu clientii, cât și raportarea companiei la comunitate sunt abordate în acest program de pe poziția în care aprecierea personalului și contribuția la comunitate formează imaginea firmei în exterior.

Programul INova aduce o suită de valuri succesive de transformare a comunicării dintr-o companie. Intenția transformării este rebalansarea indicilor de bunăstare și calitate în mediul de lucru, în forma în care procesele de comunicare și colaborare se fluidizează, se armonizează și se vitalizează.

INOVA este necesar numai în acele organizații în care se urmărește crearea unui ambient de lucru creativ, sustenabil și autodeterminat. Acest program nu funcționează în companiile intens și intenționat centralizate, decât atunci când managementul întelege beneficiile libertății proprii și a angajaților.

Vreau mai multe informatii