Marius Spiridon | Gata cu a vrea să schimb lumea
329
post-template-default,single,single-post,postid-329,single-format-standard,et_bloom,unknown,,columns-4,qode-theme-ver-10.0,wpb-js-composer js-comp-ver-5.1.1,vc_responsive,et-pb-theme-bridge,et_minified_js,et_minified_css,et_divi_builder,cornerstone-v2_0_3

Gata cu a vrea să schimb lumea

Gata cu a vrea să schimb lumea

Mi-a luat ceva vreme, însă am hotărât: nu mai vreau să schimb lumea.

De fapt, nu e necesar ca nimic din lumea asta să se schimbe.

Pe măsură ce mă uit la viața mea, realizez tot mai mult că am trecut prin faze din cele mai ciudate, iar cea din care tocmai am ieșit stă ca un moț, deasupra tuturor inautenticităților mele.

La început, eram o victimă și lumea era construită pentru a mă zdrobi în mod constant. Nu era zi sau eveniment pe care să nu îl fii perceput, acum ceva timp, ca fiind o răzbunare personală a lui Dumnezeu  – împotriva mea. Nu a fost cele mai ușoare momente din viața mea, însă, în mod clar eram tot ceea ce puteam eu să fiu la acea vreme.

Apoi, am devenit un răzvrătit: gata cu suferința. Am înțeles că trebuie să mă lupt și să îmi câștig independența față de oameni, față de idei, față de situații și față de societate. Eram într-o sfidare continuă a tot ceea ce se apropia de mine și stârneam multe conflicte, din te miri ce. Frumoasă fază – a durat vreo 4-5 ani.

Până să ma istovească afirmarea continuă în fața a ceea ce eu consideram important în jurul meu, am făcut un salt înainte, spre faza a treia din călătoria asta nebună: am descoperit că vreau lucruri. Vreau să se întâmple cum zic eu, lumea trebuie să facă așa cum zic eu și nu altfel. Eram tot cu degetul spre mine și nimic din ce ziceau ceilalți nu m-a oprit. Era o lume cu mii de oameni ce așteptau să îi domin: prin gesturi, prin cuvinte sau prin fapte, prin emoțiile mele sau pur și simplu prin prezența sau de multe ori absența mea din viața lor.

Din senin, la aproape un an m-a lovit cea mai cruntă pierdere pentru din viața mea: capacitatea și dorința de a controla oamenii. M-am simțit zile în șir, impotent spiritual, inapt în a îmi exercita puterile pentru a deturna oamenii din ceea ce fac ei. Am plâns de multe ori pentru simplul fapt că nu mai puteam să domin, deși dominația era parte din ceea ce puteam. Era inexplicabil.

Apoi a apărut comunicatorul, la distanță de nici măcar jumătate de an, de faza anterioară. Am simțit nevoia să vorbesc cu oamenii, să le transmit din cine sunt și să îi sprijin să îți descopere cine sunt și ce vor ei. Bineînțeles, că în fiecare moment din acest stadiu, mă uitam la fazele anterioare și mă renegam continuu. Îmi dădeam palme la fiecare colț de stradă pentru cine am fost și cât timp am pierdut fiind inutil mie și lumii. Mai mult, comunicam asta în gura mare și îmi trâmbițam neacceptarea mea continuă față de omul care ajunsesem să fiu.

Într-o seară, pe un vârf de munte, 3-4 luni mai târziu, m-a pocnit direct în piept iubirea. Am înțeles că rostul meu aici este să schimb lumea prin iubire. Misiunea mea era, acum mai puțin de un an, să cuprind tot ce vine spre mine cu valuri nesfârșite de iubire și recunoștință. Frumos nivel. Armonie și liniște sufletească totală. Fiecare fibră din ce aveam să fac era pe gustul meu și al lumii. Mă simțeam plutind fericit printre nori. Îmi ziceam că pentru asta am trăit o viață întreagă.

Fără să mă anunțe sau fără vreun semn cumva, în timpul unui show de comedie din Galați, identitatea mi-a tras preșul de sub picioare. Mi-a spus: dacă vrei să schimbi lumea e necesar să îi dai ce își dorește. Nu e misiunea ta oare, să îi iubești pe toți în timp îi hrănești cu tot ce își doresc? Mi-am dorit să aud atunci ce își dorește lumea. Și lumea a început să glăsuiască: zi ceva de mine, ce  e greșit la mine? Ia-te de soția mea, mă chinui să îi arăt de ani buni că e grasă și doarme mult. Ia-te de guvern, leagă-te de sex, fă-mă să arăt ridicol, înjură-mă, folosește cuvinte care să mă rănească!

Am rămas zăpăcit de dorințele oamenilor din jurul meu. Toate lucrurile pentru care luptasem până atunci erau complet inutile. Toată dedicația mea de a oferi lumii exact ce își dorește mi-a produs chiar în acea secundă cea mai mare durere pe care am trăit-o vreodată.

În cel loc și în acel moment am făcut o alegere: nu sunt dispus să insult omenirea, doar pentru că asta își dorește să primească. La nici un minut, următorul nivel a devenit evident pentru mine: nimic din ce vreau nu contează, tot ceea ce sunt e prezent chiar acum.

Am înțeles într-o secundă eforturile mele de o viață. De fiecare dată când vroiam ceva, insistam pe ideea că nu sunt încă acolo, în poziția în care să merit, să am sau sau fiu ceea ce doream.

Voința mea ca lumea să fie diferită și eu cel care o va schimba, nu făcea decât să fie, în viața mea, chemarea pentru o realitate în care nimic nu e la locul lui. Mi s-a oferit pentru o secundă foarte scurtă, șansa de a alege să pășesc într-un loc în care pot să desfac ițele care mă țineau prizonier în viziunea proprie despre rostul meu în lume. Am îmbrățișat această oportunitate cu dor, drag și mare frică.

Imediat ce mi-am asumat acea alegere am înțeles că tot ceea ce vreau să schimb în lume, e de fapt tot ce văd în mine ca fiind incomplet sau nefolosit  la capacitatea maximă. De fapt, toate acestea erau o măsură a micimii mele.

De atunci sunt în continuu într-o stare în care nu am nevoie de nimic. Nimic din ce e în jurul meu nu e necesar să devină altfel. Felul în care sunt lucrurile acum e felul în care sunt lucrurile acum. Mă pot bucura de realitate așa cum e și oamenii din jurul meu pot fi cine vor ei să fie și să facă alegerile pe care vor să le facă.

Sunt surprins în fiecare secundă de vidul de semnificație pe care mi-l lasă tot ce se întâmplă în jurul meu. Acest lucru vine dintr-un adânc respect pentru ceilalți și din iubirea pe care o port oamenilor din jurul meu. Libertatea pe care o primesc lăsând libertate altora e totală.

În plus, am de ales, atunci când ceilalți îmi cer ceea ce le e necesar. Faptul că nu au putut atinge singuri acel loc nu e întâmplător.

Am înțeles că există un motiv clar pentru care Universul dă fiecăruia capacitatea de a atinge, de a obține de a deveni ceea ce dorește. Acel motiv e nivelul de libertate la care acel om alege să trăiască.

Lumina pe care o primesc în sufletul meu, e lumina pe care o pot dărui în lume. Cu cât dăruiesc mai multă lumină, cu atât primesc mai multă.

Totul e unitar. Totul e legat. Totul e inseparabil.

 

 

 

 

1Comment
  • Anca Harasim
    Posted at 00:12h, 15 iulie Răspunde

    Foarte frumoasa calatoria! Eu mai am de facut padul catre ‘there is nothing wrong’. Nu stau in aceasta paradigma in baze permanente.
    M-ai inspirat sa dau iubire si sa observ doar ce vine inapoi.
    Iti multumesc!

Post A Comment