Bucuria de a fugi de acasă.

Bucuria de a fugi de acasa

Bucuria de a fugi de acasă.

Noi, oamenii, suntem constructori desăvârșiți. Am ridicat cu atâta efort și dedicație fiecare bucațică de realitate din jurul nostru.

Noi am construit, la vârsta copilăriei, zidurile dintre noi și lume, la început pentru a ne ascunde neputința infantilității noastre, apoi, în timp, pentru a ne gasi răgazul necesar unei bătăi mai lente de inimă.
Zidurile în interiorul cărora traim fiecare înconjoară zona de confort, de la pământ și până la nori.

În interiorul cetății noastre nu există expansiune, risc sau provocare, ci doar supraviețuire. Acolo fugim atunci când durerea creșterii ne lungește oasele și ființa. Acolo ne refugiem când, împotriva designului nostru cel mai comod, credințele în care am investit fiecare secundă din viața noastră, se destramă pentru a lăsa loc unor noi adevăruri.

Există o singura poartă în acele ziduri și ea se numește frică. Frica duce spre noutate, descoperire și aventură.
Momentul în care pășești prin poarta fricii, dai peste certitudinea inovației.

Poarta fricii are darul de a destrăma poveștile pe care noi înșine le-am inventat pentru a ne crede în siguranță. Poveștile nu trec prin poarta fricii și de aceea, avantajele zonei de confort dispar la ieșirea dintre ziduri.

De la primul pas în lumea de dincolo, pierdem siguranța linistitoare a propriului culcuș și traim durerea despărțirii de credințele noastre. Despărțirea întotdeauna doare atunci când se întâmplă sub emblema atașamentului și a unei relații de durată.

De la primul pas în lumea de dincolo de harta noastra mică, se nasc instantaneu libertatea, pofta de viață și creativitatea. Apare dorința de a nu te mai intoarce acasă, între ziduri. Apare frica de eșec – de eșecul întoarcerii în zona de confort.

Frica de eșec e evitarea umilinței false de a te întoarce înfrânt și resemnat în prizonieratul propriei minți. E sățietatea revenirii în locul de care te-ai săturat încă de la prima carămidă a fundației, atunci când ți-ai spus ca tu ești tu și restul reprezintă lumea pusă de-a latul viselor tale.

Nimeni nu vrea de fapt să se întoarcă la zona de confort pentru că acolo e zona steagurilor albe ale capitulării. E locul unde imaginația și speranța sunt îngenunchiate și executate în văzul lumii, pe strada principală.

Cu fiecare revenire între ziduri, devenim tot mai resemnați și mai cinici, mai abătuți și mai mici. Cu fiecare ieșire în Universul nepictat încă de credințele și judecata noastră, descoperim însăși aluatul din care suntem plămădiți și menirea pentru care am fost lăsați pe Pământ.

Frica de eșec e iubirea mamei care ți-a spus să nu te lovești la joacă și este îndemnul tatălui la a explora grădina prin iarba până la brâu.
Frica de eșec e vocea caldă a învățătoarei când te-a întrebat daca știi răspunsul corect la adunare și tot frica de eșec este și privirea colegilor tăi cand raspunsul tău corect te-a separat de grupul rebelilor din clasă.
Frica de eșec este teama de a rămâne mic și neajutorat, dar este și singurătatea dintre ziduri propriei tale neputințe.
Frica de eșec este tot ceea ce spui tu că este.

În final, când ieși pe poarta cetății tale, tot ceea ce știi și tot ceea ce nu știi, dispare oricum!

Lasă-te invitat la joacă de Univers! Pune deoparte căldărușa și lopățica, și înfruptă-te din bătaia de inimă a propriei avântări în necunoscut.
Trăiește-ți aventura dincolo de strâmtoarea propriilor reguli de bună purtare.

Trăiește viața în termenii tăi!
Incurajează-te azi cu o invitație la libertate!

No Comments

Post A Comment